vineri, 7 martie 2014

Tort vegan

Un tort usor, racoros si foarte simplu de facut pentru cei care au adoptat un stil de alimentatie vegan sau pentru cei carora le cade ziua de nastere in post :) Blatul urmeaza defapt reteta unei prajituri cu visine de post inspirata de aici la care am scos zaharul si am adaugat alt indulcitor, iar cele doua creme sunt creatie proprie. Cu aceeasi reteta de blat am facut si o prajitura rasturnata cu mere, vegana si fara zahar, pentru ca am demult ideea asta, ca sigur se poate fara zahar ars. Si am avut dreptate, iese o prajitura excelenta.

Ingrediente pentru blat: 
- 500 g faina integrala proaspat cernuta
- 2 linguri seminte de in
 - 500ml apa minerala
- 125ml ulei de samburi de struguri sau de soia
- 1 plic praj de copt si 1 lingurita bicarbonat
- arome dupa gust: vanilie, scortisoara, coaja de portocala sau lamaie BIO, Angostura,  Baileys sau orice alt alcool va place :) De evitat daca serviti copiilor!
 - 200g curmale fara samburi
- 100g nuci tocate grob
- 150g visine/cirese din compot sau congelate
Mod de preparare: Spalati curmalele si lasati-le la hidratat int-un bol cu apa filtrata (cat sa le acopere) cat mai mult timp posibil. De preferat ar fi peste noapte, dar daca aveti un blender performant le puteti folosi si uscate, sau le muiati in apa fierbinte 15-20 de minute. Ideea este sa le transfomati usor intr-un piure fin.
Intr-un bol incapator amestecati cu telul piureul de curmale cu uleiul, apoi apa minerala, aromele preferate, praful de copt si bicarbonatul stinse cu otet si zeama de lamaie. Mixati pana se omogenizeaza apoi adaugati treptat faina. Dupa ce incorporati toata faina adaugati nucile si visinele. Puneti compozitia intr-o forma de tort cu inel detasabil si dati-o la cuptor (preincalzit la 180 grade) pentru 35 minute sau pana trece testul scobitorii.
Lasati blatul la racit pe un gratar apoi taiati-l in 2 pentru a fi umplut cu un strat de crema.

Ingrediente pentru crema: 

- 100g mei  sau fulgi de ovaz
 - 200ml lapte vegetal sau apa
- vanilie, scortisoara si alte arome preferate
- 3-4 linguri pudra de roscove sau cacao
- o lingurita de fulgi de agar-agar
- o banana, 5-6 curmale sau magiun de prune fara zahar
- optional: 2 linguri de in rasnit si ulei de cocos
Mod de preparare: Daca  folositi mei procedura e mai complexa: lasati meiul la hidratat peste noapte, spalati-l bine intr-o sita deasa si fierbeti-l. Proportia de lichid este o parte de boabe de mei la 2,5-3 parti apa/lapte. Cu fulgii de ovaz e mai simplu, in principiu trebuie sa iasa un terci gros. Mai puteti folosi amaranth sau gris de grau. 
In 50ml de apa/lapte fiebeti fulgii de agar-agar. In vasul blenderului adaugati meiul dupa ce s-a mai racorit, solutia de agar-agar, aromele, pudra de roscove, curmalele si/sau banana si pasati totul pana se tanforma intr-o pasta fina. Lasati-o sa se raceasca complet.

Asamblati tortul astfel: Reasezati stratul de baza in forma de tort cu inel dupa ce l-ati taiat in doua si ati inlocuit in prealabil hartia de copt cu folie de plastic. Turnati crema si lasati 15-20 min la rece pana se intareste suficient ca sa puteti pune al doilea strat de blat deasupra.

Daca doriti si simtiti nevoie puteti insiropa blatul. Mie mi-a venit ideea asta mai tarziu insa datorita visinelor si a nucilor a avut o consistenta placuta, deloc uscata.
Lasati la rece cateva ore bune pana crema se intareste complet.

Ornati tortul cu: glazura de ciocolata (din piure de curmale, unt de cocos si pudra de roscove) sau frisca din lapte de cocos.

Frisca de cocos: lasati una sau doua cutii de lapte de cocos in frigider peste noapte. A doua zi desfaceti cu grija cutia si scoateti cu lingura crema intarita care se separa de lichid. Aceasta crema se bate cu mixerul precum frisca insa dureaza mult mai putin (sub un minut). Doar aici am folosit putin zahar brut rasnit pudra pentru ca am vrut sa pastrez culoarea de alb imaculat. Mai puteti adauga semintele unei pastai de vanilie (cea la plic coloreaza compozitia pentru ca contine si coaja de pastaie maruntita) sau coaja de lamaie BIO rasa fin, aceasta din urma oferind o aroma foarte placuta si proaspata.

***

Pentru prajitura rasturnata cu mere folositi aceleasi cantitati insa faceti piureul de curmale mai fluid si turnati o parte pe fundul unei forme de copt din sticla sau ceramica, peste care asezati felii de mar. Dati la cuptor cat timp preparati aluatul, turnati peste mere si coaceti dupa aceleasi recomandari. Dupa ce rasturnati prajitura pe farfurie puteti orna cu frisca de cocos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu